Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat calendarul actualizat al liniilor de finanțare deschise în prezent de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Conform calendarului, la această dată, fermierii mai pot depune proiecte pe următoarele submăsuri:
7 februarie 2022 – termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare pe Submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole; componenta modernizare. Sprijin nerambursabil până la 50%. Valoarea maximă a sprijinului 1.200.000 Euro.
14 februarie 2022 termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare pe Submăsura 4.2a – Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol. Sprijin nerambursabil până la 50%. Valoarea maximă a sprijinului 1.500.000 Euro.
28 februarie 2022 – termen limită pentru Submăsura 16.4 – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol. Ponderea sprijinului nerambursabil este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea maximă a sprijinului este de 250.000 de euro.
28 februarie 2022 – termen limită pentru Submăsura 16.4a – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul pomicol. Ponderea sprijinului nerambursabil este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea maximă a sprijinului este de 250.000 de euro.
Joi, 27 ianuarie 2022, pe pagina AFIR a publicată versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole, finanțate prin submăsura 4.1a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ghidul solicitantului aflat în consultare publică poate fi găsit pe www.afir.info la secțiunea Transparență decizională. Sesiunea de primire a solicitărilor de finanțare va fi lansată în curând. Prin submăsura 4.1a fermierii români vor putea obține fonduri europene de până la 1,5 milioane euro pe proiect, pentru afaceri în pomicultură.
Sesiunea de depunere cereri de finanțare pe submăsura 4.1 – Investiții în exploatațiile agricole, s-a încheiat în data de 25 ianuarie, dar au mai rămas fonduri disponibile pe unele componente din cadrul acesteia. Din acest motiv, este posibil ca AFIR să deschidă o nouă sesiune pentru depunerea cererilor de finanțare în cursului acestui an.
Pentru informații suplimentare, consultanții noștri vă stau la dispoziție pe e-mail contact@nullfdc.ro sau la telefon 0731- 536 459.