Ai nevoie de un sfat? Discută cu un consultant +40.731.536.459

Urmăriţi-ne:

Consultanta si Accesare Fonduri Europene Nerambursabile - Fabrica de Consultanta

acasă SCHEMA DE MINIMIS PENTRU MODERNIZAREA ŞI DEZVOLTAREA STAȚIUNILOR BALNEARE ȘI BALNEOCLIMATICE

Schema de minimis pentru modernizarea şi dezvoltarea stațiunilor balneare și balneoclimatice

SESIUNE DEPUNERE PROIECTE ÎNCHISĂ

Obiectivul schemei de minimis îl constituie stimularea operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice pentru a realiza investiții în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement, în vederea diversificării ofertei și creșterii calității serviciilor turistice și conexe din aceste destinații, precum și pentru acoperirea cheltuielilor aferente formării profesionale a personalului angajat în domeniul HORECA.

 

Ajutor financiar nerambursabil – Maxim 200.000 euro/beneficiar
Cofinanțare de minim 50%.

 

Beneficiarii de ajutor de minimis în cadrul Programului sunt întreprinderi mici sau mijlocii înființate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990; înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerţului, au sediul social sau unul dintre punctele de lucru şi desfăşoară activitatea pentru care solicită finanțare pe teritoriul localităţilor şi arealelor prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 1.016/2011;

 

Criterii specifice de eligibilitate:

  • Codul CAEN este autorizat de cel puțin 1 an, în domeniul în care se solicită finanțare;
  • Structura este clasificată de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului.

 

Tipuri de activități eligibile pentru acordarea ajutorului sunt:

  1. extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică;
  2. construcția, extinderea și reabilitarea obiectivelor culturale, sportive și de agrement din stațiunile balneare și balneoclimatice;
  3. achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
  4. formarea profesională a personalului angajat în domeniul HORECA.

 

Important!!! Un beneficiar poate aplica pentru una sau mai multe activități eligibile.

 

Cheltuieli eligibile

  1. Cheltuieli pentru amenajarea terenului
  2. Cheltuieli cu racordarea la utilităţi – asigurarea utilităţilor necesare obiectivului.
  3. Cheltuieli pentru investiţia de bază – Construcţii şi instalaţii, Cheltuieli cu achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, mobilier, echipamente informatice, de natura mijloacelor fixe, Cheltuieli cu achiziţionarea de instalaţii/ echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/ alternative de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare.
  4. Organizare de şantier – subcapitolul 5.1.1

 

Localităţile şi arealele pentru care se acordă statutul de staţiune balneoclimatică

  1. Arealul Băile Felix din structura comunei Sânmartin, judeţul Bihor
  2. Arealul corespunzător staţiunii turistice 1 Mai, judeţul Bihor
  3. Arealul corespunzător staţiunii turistice Geoagiu-Băi, judeţul Hunedoara
  4. Arealul corespunzător zonei de agreement-tratament Nicolina din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi
  5. Arealul Călimăneşti-Căciulata, judeţul Vâlcea
  6. Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, şi arealul corespunzător: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp
  7. Municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava
  8. Oraşul Slănic Moldova, judeţul Bacău
  9. Oraşul Târgu Ocna, judeţul Bacău
  10. Oraşul Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud
  11. Oraşul Eforie, judeţul Constanţa
  12. Oraşul Năvodari, judeţul Constanţa
  13. Oraşul Covasna, judeţul Covasna
  14. Oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa
  15. Oraşul Băile Tuşnad, judeţul Harghita
  16. Oraşul Sovata, judeţul Mureş
  17. Oraşul Slănic, judeţul Prahova
  18. Oraşul Ocna Sibiului, judeţul Sibiu
  19. Oraşul Buziaş, judeţul Timiş
  20. Oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea
  21. Comuna Moneasa, judeţul Arad
  22. Comuna Bazna, judeţul Sibiu
  23. Satul Bizuşa-Băi din structura comunei Ileanda, judeţul Sălaj
  24. Oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin
  25. Oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa
  26. Oraşul Amara, judeţul Ialomiţa
  27. Oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea

Pentru EVALUARE GRATUITĂ completează formularul de mai jos:

Un consultant te va contacta în scurt timp pentru detalii!

Telefon +40.731.536.459, e-mail contact@nullfdc.ro